Despre Noi

Locuiesc într-un sat fabulos din Valea Gurghiului. Florile presate fac  parte din viața mea de peste 10 ani. Din acest hobby s-a născut compania mea. Florile, frunzele, toate plantele care au trăit cândva, fac parte din munca mea. Fiecare dintre lucrările mele cu florile originale sunt unicate - felicitări, semne de carte și calendare de buzunar etc.

Fiind membră la WWPFG – World wide pressed flower guild – (Liga Mondiala de Flori Presate), precum si la IPFAS – International Pressed Flower Art Society – (Asociatia Internationala a Artistilor de  flori presate). Lucrez să fac frumos, ceva pe placul tuturor.

De asemenea, fac cromolitatografii (in print) ale propriilor mele lucrari cu flori presate, care îmi aparțin la fel ca cele originale din floarea presata. Așa s-au născut calendarele de perete, felicitările etc. Creez fiecare piesă cu cunoștințele mele, folosind cele mai bune materii prime. În prezent, am inceput sa lucrez și cu tehnica Scrapbooking, așa că acest lucru se reflectă și în lucrararile mele.